Antena 3 CNN Economic Un celebru lanț de restaurante, prezent și în România, scos la vânzare

Un celebru lanț de restaurante, prezent și în România, scos la vânzare

<1 minut de citit Publicat la 14:40 12 Oct 2016 Modificat la 14:40 12 Oct 2016

Celebrul lanţ german de restaurante Nordsee, prezent şi în România, a fost scos la vânzare, valoarea tranzacţiei fiind estimată la peste 300 de milioane de euro (336 milioane de dolari), au declarat miercuri pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Familiile Mueller şi Kamps, care deţin Nordsee, au cerut băncii de investiţii GCA Altium să intermedieze afacerea, primul pachet cu informaţii fiind deja transmit potenţialilor cumpărători, susţin sursele.

Anul trecut, Nordee a înregistrat un profit operaţional de 30 de milioane de euro, la vânzări de 350 de milioane de euro, pentru anul acesta compania estimând rezultate similare.

Reprezentanţii Altium şi Mueller nu au comentat informaţia, în timp ce reprezentanţii Kamps nu au fost disponibili pentru comentarii.

Sursele susţin că firmele de private equity şi rivale de pe segmentul restaurantelor cu servire rapidă ar putea fi interesate de Nordsee.

Nordsee, înfiinţată ca pescărie la Bremen în urmă cu 120 de ani, este cel mai mare lanţ de restaurante cu servire rapidă din Europa specializat în preparate din peşte şi fructe de mare. La nivel internaţional, Nordsee deţine aproximativ 373 de restaurante şi are aproape 20 de milioane de clienţi.

Sursă: Agerpres
Etichete: restaurant
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole