Antena 3 CNN Actualitate Social Un ceh a fost prins când încerca să iasă din România cu 680 de coarne de cerb

Un ceh a fost prins când încerca să iasă din România cu 680 de coarne de cerb

<1 minut de citit Publicat la 16:31 22 Iun 2017 Modificat la 16:31 22 Iun 2017

Un bărbat, cu cetățenie cehă, a fost prins la Punctul de Trecere a Frontierei Petea când încerca să scoată din ţară, ilegal, 680 de coarne de cerb. Acestea erau în valoare de 14.000 lei.
Poliţiştii de frontieră au constatat că autoutilitara era plină cu mai multe coarne de cerb, pentru care şoferul a prezentat o factura fiscală, dar nu avea documentele necesare pentru a le scoate din ţară.

Potrivit Libertatea.ro, un echipaj al IPJ Satu Mare – Serviciul Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase a fost chemat la faţa locului, care, împreună cu poliţiştii de frontieră, a verificat marfa, rezultând cantitatea de 680 bucăţi coarne de cerb, respectiv 600 bucăţi coarne de cerb carpatin şi 80 de bucăţi coarne cerb lopătar, în valoare de 14.000 lei, care au fost ridicate.

”În cauză, s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de transport al vânatului găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta dobândite fără respectarea legii, iar cele 680 de coarne de cerb au fost predate unui echipaj din cadrul IPJ Satu Mare – Serviciul Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor”, a explicat Poliţia de Frontieră.

Etichete: cerb Politie ilegal
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole