Antena 3 CNN Actualitate Locale Un candidat la Primărie, reţinut pentru că a atacat cu un cuțit un inspector ANAF

Un candidat la Primărie, reţinut pentru că a atacat cu un cuțit un inspector ANAF

1 minut de citit Publicat la 14:33 10 Mai 2016 Modificat la 14:33 10 Mai 2016

Laurențiu Bora, candidat independent la Primăria Resița, l-a atacat cu un cuțit pe unul dintre inspectorii ANAF care veniseră în control la restaurantul pe care îl administrează.

'Inspectorii din cadrul Serviciului Antifraudă Deva au efectuat un control la un restaurant din Reşiţa. Pentru faptul că a fost sancţionat contravenţional şi urma să i se închidă restaurantul, administratorul acestuia, un bărbat de 34 de ani, din Reşiţa, l-ar fi atacat cu un cuţit pe unul dintre inspectori, cauzându-i leziuni ce necesită 12 zile de îngrijiri medicale şi, de asemenea, i-ar fi sustras acestuia un laptop şi actele de constatare pe care le întocmise. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi furt, dosarul aflându-se sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa', afirmă Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, informează Agerpres.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Caraş-Severin, urmând să fie prezentat, marţi, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Reşiţa cu propunere de arestare preventivă.

'Faţă de suspect, s-a început urmărirea penală, reţinându-se că se face vinovat faţă de săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi furt. Procurorul de caz a administrat probatoriul. Inspectorul ANAF a fost agresat cu un cuţit şi s-a reţinut că are nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale. Procurorul de caz a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar pe parcursul zilei de marţi se va merge cu propunere de arestare, la Judecătoria Reşiţa. Demn de reţinut este şi faptul că suspectul este şi candidat la Primăria Reşiţa şi administratorul unei societăţi din municipiu, unde inspectorii antifraudă au găsit anumite nereguli', a precizat procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Laura Iancu.

 

Etichete: Reşiţa
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole