Antena 3 CNN Actualitate Social Un britanic a făcut ocolul Pământului pe bicicletă în 78 de zile. Sportivul a doborât recordul mondial - VIDEO

Un britanic a făcut ocolul Pământului pe bicicletă în 78 de zile. Sportivul a doborât recordul mondial - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 09:06 19 Sep 2017 Modificat la 09:06 19 Sep 2017

Un biciclist britanic, practicant al ciclismului de anduranță, a doborât recordul mondial pentru cea mai rapidă traversare a planetei pe bicicletă, parcurgând 29.000 de kilometri în mai puțin de 80 de zile.

Mark Beaumont a pedalat 18 ore pe zi și a ars peste 9.000 de calorii în 24 de ore în timp ce traversa Polonia, Rusia, Mongolia, China, Australia și Statele Unite.

„Este vorba despre a ținti către nivelul următor”, a spus biciclistul, originar din Scoția, luni, după ce a finalizat cursa sub Arcul de Triumf din Paris. „Nu am mai mers pe propriile picioare de vreo două luni și jumătate”.

Accidentul în care a fost implicat în Rusia, în cea de-a noua zi, în urma căruia și-a spart un dinte și și-a accidentat cotul, aproape că l-a făcut să renunțe la cursa care, spune ciclistul, l-a transportat într-o stare „mentală profundă”, așa cum nu a mai trăit înainte. „E vorba despre privarea de somn. După săptămâni și săptămâni, în mintea ta se dă o bătălie teribilă. Trebuie să hotărăști că nu te vei opri niciodată”, a spus acesta.

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole