Un biciclist din judeţul Timiş a murit, marţi, după ce s-a dezechilibrat din cauza vântului puternic şi a căzut în faţa unei maşini care încerca să-l depăşească.
Accidentul s-a produs, marţi, pe drumul judeţean 692, la ieşire din localitatea Variaş către Periam, judeţul Timiş.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, un şofer în vârstă de 53 de ani a încercat să depăşească un biciclist care circula în acelaşi sens de mers, însă, din cauza vântului puternic, biciclistul s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa maşinii, fiind izbit în plin. Biciclistul a fost proiectat într-un şanţ şi a murit pe loc.
„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, respectiv vânt, în momentul depăşirii, conducătorul auto a acroşat biciclistul, acesta din urmă fiind proiectat pe sensul opus de mers, într-un şanţ. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Ionuţ Sârbu.