Antena 3 CNN Actualitate Un bebeluş externat în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit. Părinţii sunt hotărâţi să dea în judecată medicii

Un bebeluş externat în decembrie şi reinternat în ianuarie, cu pneumonie şi rujeolă, a murit. Părinţii sunt hotărâţi să dea în judecată medicii

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:39 22 Ian 2019 Modificat la 12:39 22 Ian 2019

Bebeluşul de șapte luni care era internat la Spitalul Municipal din Oradea cu pneumonie şi rujeolă a murit din cauza complicaţiilor. Acesta era în comă indusa de aproape zece zile.

Parinţii acuză acum cadrele medicale de neglijenţă, dar şi de faptul că cel mic a făcut rujeolă după ce a fost internat în spital în perioada Crăciunului.

Copilul a ajuns la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” în Ajunul Crăciunului, fiind internat cu diagnosticul de bronşită.

Pe 31 decembrie a fost externat, deşi încă tușea. Cum starea copilului nu s-a îmbunătăţit, căteva zile mai târziu, părinţii l-au adus din nou la spital. De această dată, a fost internat la Terapie intensiva, iar patru zile mai târziu a intrat în comă. Părinții susţin că băiețelul s-a îmbolnăvit de rujeolă în spital, chiar de la prima internare. Iar când au ajuns cu el din nou la spital, ar fi fost ignorat de cadrele medicale. Acum, sunt hotărâţi să dea în judecată medicii.

Managerul spitalului spune că nu a existat niciun caz de rujeolă, în perioada în care a fost internat copilul, iar pediatrul declară că, cel mai probabil, bebeluşul a intrat în contact cu o persoană bolnavă de rujeolă din afara spitalului și apoi a ajuns la urgență în stare gravă.

DSP Bihor a demarat o anchetă epidemiologică, pentru a lămuri exact cum s-a îmbolnăvit copilul.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole