Un bătrân în vârstă de 73 de ani s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Brăila, înarmat cu o toporișcă, o seceră și un briceag. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
„Oamenii legii au identificat şi oprit la poarta de acces şi detectare metale pe cel în cauză, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din judeţul Brăila. Cu toate că, înainte de a trece de detectorul de metale, jandarmii l-au întrebat cu privire la existenţa obiectelor periculoase, bărbatul a infirmat existenţa unor astfel de arme. În urma controlului corporal şi al bagajului, jandarmii brăileni au găsit în geanta acestuia o toporişcă şi o seceră, iar în buzunarul pantalonului, un cuţit tip briceag", se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.
Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.