Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bătrân de 80 de ani, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei copile de șase ani

Un bătrân de 80 de ani, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei copile de șase ani

<1 minut de citit Publicat la 20:33 07 Aug 2019 Modificat la 20:33 07 Aug 2019

Un bătrân de 80 de ani, din comuna Buceş, judeţul Hunedoara, este anchetat de procurori fiind suspectat că ar fi agresat sexual o fetiţă de 6 ani, din primele cercetări apreciindu-se că fapta s-ar fi petrecut în urmă cu mai bine de o lună de zile, însă minora nu a relatat nimic părinţilor la acea dată, a informat miercuri IPJ Hunedoara.

Cercetările în acest caz au fost începute de poliţiştii din municipiul Brad, care s-au sesizat din oficiu cu privire la posibilitatea comiterii unei infracţiuni de agresiune sexuală asupra fetiţei, familia minorei fiind vecină cu suspectul.

"Bărbatul ar fi profitat de circumstanţa că se afla cu minora la domiciliul său, în timp ce părinţii micuţei prestau activităţi agricole. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, cercetările privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală fiind coordonate de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Ancheta în acest caz este în desfăşurare.

Sursă: Agerpres
Etichete: batran Hunedoara
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole