Dacă te abții să strănuți poți avea consecințe complet neplăcute. Un britanic în vârstă de 34 de ani i-a făcut pe doctori să tragă un semnal de alarmă și să avertizeze pe toată lumea că e bine să strănuți atunci când vrei să strănuți.
Bărbatul s-a abținut să strănute și a reușit să-și rupă gâtul pe interior. Acesta a ajuns la urgențe cu gâtul umflat, plângându-se că are dificultăți la înghițire.
El a povestit că problemele au apărut după ce a încercat să evite un strănut puternic, ținându-se de nas și având gura închisă. În cele din urmă, și-a pierdut vocea și a stat o săptămână în spital.
Îngrijorați de posibilitatea unei infecții și alte posibile complicații, doctorii i-au pus un tub prin care l-au hrănit și i-au administrat antibiotice.
Britanicul și-a revenit complet și a fost sfătuit să nu se mai abțină de la strănut vreodată, potrivit BBC.