Un refugiat sirian instalat în Liban şi-a dat foc miercuri în faţa unui birou al Naţiunilor Unite după ce familia sa a fost privată de ajutoare de către ONU, a spus soţia sa, potrivit AFP.
Ryad Khalaf Zibou, în vârstă de 43 de ani şi tată a patru copii, "şi-a turnat benzină pe corp şi a încercat să se sinucidă dându-şi foc" la Tripoli, a relatat agenţia oficială libaneză ANI.
Transportat la spital, el suferă "de arsuri de gradul trei", iar "35% din corp i-a fost ars", a declarat pentru AFP doctorul Gabriel al-Saba, adăugând că bărbatul are nevoie de "cel puţin două luni de tratamente".
Fugiţi de războiul care le devastează ţara din 2011, peste jumătate dintre sirienii înregistraţi în Liban trăiesc, conform ONU, într-o "sărăcie extremă", în tabere informale sau în clădiri dezafectate.
"Nu avem bani de mâncare, am strâns datorii. Soţul meu nu lucrează. Îşi petrece cea mai mare parte a timpului căutând să lucreze ca zilier pentru a-şi hrăni familia", a spus Nadia, soţia lui Zibou, într-o declaraţie telefonică pentru AFP.
"Depindeam de ajutoare, însă de patru luni ele au fost întrerupte de ONU şi nu mai e nimeni care să ne ajute", a precizat ea. Sunt patru ani de când familia sa, originară din Alep, s-a instalat în Liban.
ONU a oprit în urmă cu câteva luni distribuirea de ajutoare financiare şi alimentare pentru familii de refugiaţi sirieni, pentru a aloca aceste fonduri persoanelor şi mai nevoiaşe.
"La 5 ianuarie, nu a mai suportat să vadă alţi refugiaţi sirieni transportând ajutoare alimentare. A strigat: 'De ce toată lumea ia ajutor, însă nu şi familia mea?'", a adăugat Nadya Zibou.
La sfârşitul lunii noiembrie, Înaltul Comisariat al ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a contabilizat 997.905 refugiaţi sirieni înregistraţi în Liban, în mare majoritate femei şi copii.
Pe parcursul ultimilor şase ani, sărăcia s-a accentuat în rândul acestor refugiaţi afectaţi de datorii, conform UNHCR, 58% dintre familii trăind în sărăcie extremă - mai puţin de 2,87 de dolari de persoană şi pe zi.
Declanşat în 2011 odată cu reprimarea unor manifestaţii paşnice, conflictul din Siria a făcut peste 340.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate.