Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un bărbat s-a apropiat de ea la metrou și i-a spus: „Am 28 de ani și sunt din București. Până acum n-am avut vreodată nicio iubită...”. Este uluitor ce s-a întâmplat

Un bărbat s-a apropiat de ea la metrou și i-a spus: „Am 28 de ani și sunt din București. Până acum n-am avut vreodată nicio iubită...”. Este uluitor ce s-a întâmplat

2 minute de citit Publicat la 15:57 22 Dec 2018 Modificat la 15:57 22 Dec 2018

Când Horia s-a angajat la firma la care lucra ea i s-a părut un tip retras și aproape mut. Extrem de tristă că își pierduse câinele, tânăra nu i-a acordat foarte mare atenție, deși interacționaseră de câteva ori.

Într-o zi, în timp ce se afla în metrou, l-a zărit. S-a apropiat de ea și au început să vorbească.

„- Anul ăsta cred că trebuie să ne lăsăm acasă bicicletele. Nu-mi place deloc să circul la înghesuială, să văd atâtea chipuri obosite și plictisite în fiecare zi, dar n-am încotro. Mașină n-aș avea curaj să-mi iau. Cu bicicleta mă simt în siguranță. șoferii se tem să nu mă lovească și mă feresc chiar ei. N-ai vrea să mergem la un film?

Eram absolut uluită. Era prima oară când îl auzeam vorbind și am constatat că are o voce frumoasă, caldă, prietenoasă și, în plus, mă invita la film. Așa că, de data asta, am amuțit eu.

- Dacă nu-ți face plăcere să ieși cu mine sau ai pe altcineva, poți să fii sinceră și să-mi spui, n-am să te mai deranjez a doua oară.

Și a dat să plece în celălalt capăt al vagonului.

- Stai, stai! Nu aveam de gând să te refuz. Eram doar… Nu te-am mai auzit niciodată vorbind. (...)

- Uite, îți fac un rezumat. Ce vrei să știi despre mine? E simplu… Pe urmă, poți verifica informațiile la HR și ai să vezi că nu te mint. Am 28 de ani, sunt bucureștean din tată în fiu, am fost strălucit la învățătură, dar n-am prieteni deloc. Nu-mi place să mă amestec cu turma, nu-mi plac petrecerile și nici glumele proaste. Încă din liceu, colegii mei erau mânați de un singur interes: să facă multe victime printre fete. Mi s-a părut umilitor și pentru ei, și pentru ele. N-am avut nicio iubită, ai mei mi-au cumpărat un apartament, în speranța că poate se va lipi vreo fată de mine, dar locuiesc de 4 ani singur, iar unicul personaj care s-a lipit de mine e cățelușa mea, Mara, care sunt sigur că, dacă ar putea, mi-ar vorbi. Când le-am vorbit alor mei despre Mara, am uitat intenționat să menționez că e vorba de o cățelușă. Au fost fericiți la culme și ne-au invitat pe la ei, ca să o cunoască. Dacă i-ai fi văzut ce dezamăgiți au fost…”.

Așa a început o frumoasă poveste de iubire, cei doi s-au mutat împreună și încearcă să facă pași mărunți spre o relație adevărată, scrie dailynews.ro.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole