Un bărbat de 49 de ani, din Serbia, și-a înscenat moartea doar pentru că a vrut să vadă câți oameni „îl iubesc cu adevărat” și vin la înmormântarea lui. A mers atât de departe încât și-a făcut un certificat de deces fals, a publicat un necrolog, a cumpărat cruce și loc de veci, sicriu și, bineînțeles, a programat slujba de înmormântare.
„Cu durere în suflet ne informăm rudele, prietenii și cunoștințele despre vestea tristă că B.G. a murit pe 30 noiembrie 2024, la vârsta de 49 de ani. Înmormântarea dragului nostru trecut în neființă va avea loc duminică, 1 decembrie 2024, la ora 14:00, la Cimitirul nou din Sremska Mitrovica”, se anunța în necrologul preluat de presa locală.
În ziua înmormântării, bărbatul s-a întins în sicriul descoperit și a așteptat oamenii la înmormântare. Când aceștia i-au înconjurat sicriul, bărbatul s-a ridicat și a început să râdă în hohote, provocându-le celor prezenți un șoc. După câteva clipe, au început și ei să râdă, în timp ce un bărbat l-a îmbrățișat bucuros pe „mort”.
Un videoclip care surprinde acest moment de infarct a fost publicat pe Facebook, iar cei mai mulți oameni s-au arătat dezgustați de gestul bărbatului, în timp ce unii consideră că ar trebui să fie pedepsit.
Însă cei care-l cunosc sunt mai înțelegători și spun că bărbatul a suferit mult după moartea părinților și a început să se comporte mai ciudat.