Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Reșița a sunat la 112 să se plângă că nu îi merge Facebook și că nu poate vorbi cu soția sa

Un bărbat din Reșița a sunat la 112 să se plângă că nu îi merge Facebook și că nu poate vorbi cu soția sa

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 19:57 05 Oct 2021 Modificat la 20:00 05 Oct 2021

Luni seară, în jurul ori 23:00, un bărbat din Reșița a apelat numărul unic de urgență 112 pentru a sesiza că este nemulțumit de faptul că nu funcționează Facebook și nu poate vorbi cu soția sa.

Acesta a fost consiliat de către polițiștii Centrului Operațional și avertizat cu privire la utilizarea serviciului pentru apeluri de urgență 112.

De-a lungul timpului, dispecerii Inspectoratului au preluat și apeluri 112 prin care au fost sesizate probleme precum întreruperea energiei electrice, nemulțumiri legate de modul de servire în restaurante sau de zgomotul produs de aparatele de aer condiționat din magazine, de fiecare dată apelanții fiind consiliați și îndrumați să se adreseze instituțiilor competente, astfel de apeluri nereprezentând urgențe care să necesite acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie.

”Numărul unic de apel 112 este număr telefonic gratuit, pus la dispoziţia cetăţeanului de către toţi operatorii de telefonie fixă sau mobilă, pentru situaţiile de urgenţă ce ameninţă siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, siguranţa naţională şi alte cazuri prevăzute de lege”, a transmis IPJ Caraș-Severin, într-un comunicat de presă.

Sfaturi utile pentru cetăţenii care vor să sune la 112, oferite de Poliție

  • apelarea prin sistemul naţional Apeluri de urgenţă 112 trebuie făcută numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor de poliţie pentru soluţionarea evenimentului;
  • este important ca indiferent de situaţia în care vă aflaţi, să vă păstraţi controlul şi să răspundeţi la întrebările pe care vi le adresează operatorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale sau al dispeceratului de poliţie, pentru a scurta timpul de culegere a datelor necesare efectuării intervenţiei de către structura competentă;
  • este important să comunicaţi cu exactitate timpul şi locul producerii evenimentului, numărul şi semnalmentele persoanelor implicate, numărul camerei/apartamentului, intersecţii, cartiere, străzi apropiate, obiective din zonă etc;
  • nu abuzaţi de acest număr de telefon fără motiv real, nu apelați numărul de urgență pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităților sau probleme tehnice la diferite rețele de socializare, precum în cazul prezentat anterior).
  • Nu sunați la 112 pentru probleme non-urgente! Apelurile non-urgente reprezintă acele situații în care nu este nevoie de intervenția imediată a echipajelor Ambulanței, Poliției, Pompierilor sau ale Jandarmeriei. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!

Sancțiunile prevăzute de lege în cazul alertării false a agenţiilor specializate de intervenţie sunt cuprinse între 1.500 de lei și 5.000 de lei și în cazul apelării abuzive, între 500 de lei și 1.000 de lei.

În perioada iulie-septembrie 2021, la nivelul Inspectoratului au fost primite 5.016 apeluri prin SNUAU 112, dintre acestea 613 au fost apeluri abuzive și alertări false, în urma cărora polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 600.000 de lei.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole