Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Galați, arestat preventiv după ce a spart șapte farmacii în zece zile

Un bărbat din Galați, arestat preventiv după ce a spart șapte farmacii în zece zile

<1 minut de citit Publicat la 18:15 04 Mai 2020 Modificat la 18:15 04 Mai 2020

„La data de 01 mai a.c., în jurul orei 01.20, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Galaţi au surprins, în flagrant, un bărbat care se afla în interiorul unei farmacii, de pe strada Brăilei, încercând să sustragă bunuri, şi care, la vederea poliţiştilor, a fugit. În scurt timp, poliţiştii l-au depistat, în dreptul unui bloc, de pe strada Vlad Ţepeş, în apropierea farmaciei găsind şi autoturismul cu care acesta se deplasase, neasigurat şi cu cheile în contact. În urma investigaţiilor efectuate, a reieşit că, în perioada 21.04/01.05.2020, bărbatul, de 36 de ani, din municipiul Galaţi, ar fi săvârşit 7 infracţiuni de furt calificat şi tentativă la furt calificat, pătrunzând, prin forţarea ferestrelor termopan, în sediile a 7 farmacii, de pe raza municipiului Galaţi, din 3 reuşind să sustragă suma totală de 3.300 de lei”, au anunţat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Inițial, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, însă ulterior instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Etichete: Galați
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole