Bărbatul fusese mutat în centrul instituționalizat, după ce a încălcat măsura izolării la domiciliu la revenirea din Germania/
Omul nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locației de carantinare au încercat să ia legătura cu acesta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reușit să stabilească un contact, forțele de ordine au recurs la intrarea forțată în camera acestuia.
Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au constatat decesul acestuia, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
O echipă formată din polițiști de la Investigații Criminale și Criminalistic efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, va fi făcută necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului, scrie timponline.ro.
În comunicat se specifică faptul că bărbatul nu a semnalat autorităților în niciun moment probleme de sănătate, simptomatologie specifică Covid-19 sau alte probleme și că ultima dată când s-a luat legătura cu această persoană a fost în seara de 2 iunie.