Un bărbat de 37 de ani s-a împuşcat, vineri seară, în timp ce se afla într-un poligon de tragere din Timişoara. El a fost preluat de un echipaj medical şi dus de urgenţă la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Incidentul s-a petrecut într-un poligon de tragere din Timișoara, în jurul orei 19:00. Un tânăr în vârstă de 37 de ani, aflat la o sesiune autorizată de tragere, s-a împușcat în cap în fața altor trei persoane aflate la fața locului.
Martorii susțin că acesta a tras inițial două focuri de armă spre țintă, însă, în mod neașteptat, a îndreptat apoi arma, un Glok, spre propria tâmplă și a descărcat-o. Victima a căzut inconștientă, iar cei prezenți au alertat de urgență autoritățile.
Echipajele medicale sosite rapid la fața locului au început manevrele de resuscitare, în încercarea de a-i salva viața. Starea bărbatului este critică, și a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoara.
„La data de 11.10.2024, în jurul orei 19:11, poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat s-ar fi împuşcat cu arma în timp ce se afla într-un poligon de tragere din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un bărbat de 37 de ani”, a transmis IPJ Timiş.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale acestui gest dramatic.
Primele indicii arată ca tânărul suferea de depresie, după ce de curând își pierduse tatăl.