Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat care a plecat de la o stână din Argeș a fost dat dispărut. Este căutat în mai multe judeţe

Un bărbat care a plecat de la o stână din Argeș a fost dat dispărut. Este căutat în mai multe judeţe

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:32 29 Iul 2024 Modificat la 22:32 29 Iul 2024

Un bărbat care a plecat de la o stână din judeţul Argeş a fost dat dispărut. Acesta este căutat în mai multe judeţe.

Gheorghe Şerban, în vârstă de 43 de ani, a plecat de stâna unde lucra, în zona comunei Nucşoara. Dispariţia bărbatului a fost semnalată, în noaptea de duminică spre luni, la Poliţia Municipiului Curtea de Argeş.

Bărbatul are 1,68 metri înălţime, aproximativ 60 de kilograme, ochi căprui, păr negru, transmit polițiștii.

Bărbat plecat de la o stână, dat dispărut

La momentul plecării, acesta purta pantaloni negri, hanorac negru și bocanci negri.

În prezent poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti desfăşoară activităţi pentru găsirea bărbatului, fiind transmise semnalmentele acestuia atât la nivelul celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, altor structuri cu atribuţii de legitimare a persoanelor - jandarmi şi poliţişti locali, cât şi altor judeţe”, transmit, luni seară, oficialii Poliţiei Argeş.

Persoanele care pot da relaţii cu privire la bărbatul dispărut sunt rugate să sune la 112.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole