Un bărbat este căutat internațional după ce a aruncat cafea fierbinte pe un bebeluș, provocându-i arsuri grave. Incidentul șocant a avut loc într-un parc din orașul australian Brisbane.
Copilul de doar nouă luni era la un picnic cu familia sa, pe 31 august, când „un bărbat ciudat” s-a apropiat de căruciorul său și a vărsat intenționat un pahar cu cafea fierbinte. Imediat după, a luat-o la fugă și a reușit să scape, potrivit BBC.
Bebelușului i s-a acordat imediat primul ajutor de către o asistentă aflată în acel moment în parc. Cu toate acestea, copilul a suferit arsuri grave pe tot corpul, care au necesitat deja mai multe intervenții chirurgicale.
Individul care a recurs la acest gest șocant a fost identificat abia după ce a reușit să părăsească țara. Este vorba de un bărbat de 33 de ani care venise în Australia din pricina locului de muncă.
Polițiștii nu au oferit mai multe detalii privind numele său și țara în care a fugit, pentru a nu afecta ancheta.
Motivul din spatele incidentului este încă necunoscut, a declarat inspectorul Paul Dalton pentru mass-media, descriind cazul ca fiind unul dintre „cele mai complexe și mai frustrante” pe care le-a condus vreodată.
Părinții bebelușului au declarat luni presei că au fost „devastați” să afle că suspectul a părăsit țara, dar în același timp ușurați că nu se mai află în apropiere.
„Se pare că au fost foarte, foarte aproape să-l prindă și asta înseamnă, evident, că va trebui să așteptăm cine știe cât timp să obținem dreptate pentru fiul nostru”, a spus mama lui pentru Australian Broadcasting Corporation.
Copilul este în stare bună, a adăugat tatăl său, dar ar putea avea nevoie de alte operații de grefă de piele.