Antena 3 CNN Externe Un bărbat a rămas blocat într-un bancomat, în timp ce încerca să îl repare. Cum a reușit să iasă - VIDEO

Un bărbat a rămas blocat într-un bancomat, în timp ce încerca să îl repare. Cum a reușit să iasă - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 23:19 13 Iul 2017 Modificat la 23:19 13 Iul 2017

Un bărbat a rămas blocat aproximativ două ore într-un bancomat, în timp ce încerca să schimbe o încuietoare electronică. El a reușit să iasă după ce a băgat bilețele cu numărul șefului său prin fanta care elibera chitanțele, potrivit time.com.

Incidentul a avut loc în statul american Texas.

„Și-a lăsat telefonul în mașină și a mers să instaleze o nouă încuietoare la ușă, dar a rămas blocat în spațiul unde era bancomatul”, a spus Richard Olden, unul dintre poliţiştii care au intervenit în acest caz.

Între timp, unii localnici au folosit bancomatul doar că, pe lângă bani, primeau și bilețele cu mesajul: „Ajutor, vă rog. Am rămas blocat înăuntru și nu am telefon. Sunați-l pe șeful meu”.

Ei au crezut că e o glumă, așa că au sunat la poliție. Atunci când oamenii legii au ajuns la fața locului, l-au sunat pe șeful angajatului, care le-a confirmat că nu e vorba despre un furt, apoi au dărâmat ușa și au reușit să-l scoată pe bărbat.

Etichete: bancomat Texas blocat
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole