Un turist a postat fotografii cu el și cu soția sa în același loc din Alpii Elvețieni, la aproape 15 ani distanță, pentru a arăta cât de repede se topesc ghețarii. „Nu o să mint, m-au făcut să plâng”, a scris el într-o postare pe X, devenită virală, scrie The Guardian.
Duncan Porter, din Bristol, a postat două fotografii care au fost făcute în același loc la ghețarul Rhone în august 2009 și august 2024.
Comparând cele două imagini se vede cum gheața albă care se vede pe fundal s-a redus semnificativ și că acum se văd stâncile gri. Față de prima fotografie, în a doua se vede un lac verde apărut în peisaj.
Duncan Porter și soția lui făcuseră prima fotografie în fața unui hotel. După ani. s-au întors tot acolo, împreună cu fiicele lor adolescente Maisie și Emily și au încercat să recreeze imaginea.
„Dar, evident, fotografia a arătat drastic diferit”, a spus Helen Porter, care a adăugat că „este cu adevărat incredibil”.
Din 2000, Elveția a pierdut o treime din volumul ghețarilor arată statisticile oficiale, iar 10% a dispărut doar în ultimii doi ani.
„Mulți oameni, când văd așa ceva, se simt destul de neputincioși”, a spus Porter, care face parte din comitetul unui grup local de acțiune climatică din sud-vestul Angliei. „Dar din experiența mea, pot face o mulțime de lucruri.”
Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) a constatat că – în cel mai rău scenariu pentru încălzirea globală – „aproape toți ghețarii” ar dispărea în următoarele sute de ani, la latitudini joase în Europa centrală, Caucaz, vestul Canadei și SUA, nordul Asiei, Scandinavia și Noua Zeelandă.
Ghețarul Rhone s-a micșorat cu aproximativ un sfert în cei 15 ani distanță dintre cele două fotografii.
„Era un ghețar cu adevărat impresionant”, a spus Sonia Seneviratne, un climatolog elvețian și coautor al unui raport IPCC, care a vizitat ghețarul în adolescență. „Este foarte trist să vezi acele imagini pentru că vezi cât de majore au fost schimbările.”
Fotografia lui Duncan Porter a avut 3 milioane de vizualizări pe rețeaua X și a atras numeroase comentarii.