Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat a fost înjunghiat într-o piață din Ploiești

Un bărbat a fost înjunghiat într-o piață din Ploiești

<1 minut de citit Publicat la 14:17 01 Aug 2018 Modificat la 14:17 01 Aug 2018

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost înjunghiat, miercuri după-amiază, în timp ce se afla într-o piață din Ploieşti.

Agresorul a fost prins şi este audiat, însă deocamdată nu se ştie dacă cei doi se cunoşteau şi nici care este motivul agresiunii.

Imediat după ce l-a înjunghiat pe bărbat, agresorul a fugit, el fiind găsit în scurt timp. Bărbatul are 51 de ani, este din satul Strejnic din judeţul Prahova şi nu se ştie deocamdată dacă are sau nu vreo legătură cu victima. El urmează să fie audiat.

Bărbatul agresat a intrat în şoc hemoragic în urma rănii provocate în zona toracelui anterior, au declarat reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova.

El a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti pentru îngrijiri medicale, potrivit news.ro.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole