Antena 3 CNN Actualitate Social Un băiat de 13 ani a împărțit mii de euro oamenilor care treceau pe stradă. Unde s-a petrecut întâmplarea

Un băiat de 13 ani a împărțit mii de euro oamenilor care treceau pe stradă. Unde s-a petrecut întâmplarea

<1 minut de citit Publicat la 11:23 10 Iul 2017 Modificat la 11:23 10 Iul 2017

Un băiat în vârstă de 13 ani a oferit bacnote oamenilor care treceau pe o stradă din Bavaria, în valoare de mii de euro. Poliția germană a început investigarea în acest caz.

Băiatul, originar din orașul Bad Toelz din landul Bavaria situat în partea sudică a Germaniei, a împărțit trecătorilor sume cuprinse între 100 și 2.400 de euro, conform poliției.

O parte dintre beneficiari a predat la secția de poliție locală sumele primite, valoarea totală a acestora ridicându-se la 4.500 de euro.

Conform cotidianului Sueddeutsche Zeitung, 6.000 de euro nu ar fi fost încă recuperați de autorități.

Reprezentații poliției l-au descoperit mai târziu pe băiat pe stradă, acesta având încă asupra sa o sumă mare de bani. El a recunoscut că a luat banii din casa familiei sale.

Părinții băiatului se pare că "nu au fost deosebit de impresionați", a menționat Sueddeutsche citând poliția locală.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole