Antena 3 CNN Externe Avion Boeing 777 cu peste 200 de pasageri a aterizat de urgență în Rusia | Aeronava efectua o cursă India-SUA

Avion Boeing 777 cu peste 200 de pasageri a aterizat de urgență în Rusia | Aeronava efectua o cursă India-SUA

Un avion al companiei Air India care transporta peste 200 de pasageri din India în SUA a aterizat de urgență în Rusia din cauza unei probleme tehnice.

de Claudia Popovici    |   

Avionul Air India zbura de la New Delhi către San Francisco în momentul în care s-a confruntat cu o problemă tehnică la un motor. Pilotul a modificat traseul și a aterizat pe un aerodrom din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a anunțat marți compania aeriană.

Celor 216 pasageri aflați la bord li se oferă asistență și vor primi variante pentru a ajunge la destinație cât mai curând posibil, a precizat Air India.

Autoritatea aviatică din Rusia a anunțat că verifică starea tehnică a avionului după aterizarea pe aerodromul Magadan și că este pregătită să acorde companiei aeriene permisiunea de a aduce la fața locului o aeronavă de rezervă.

Devierea avionului Boeing 777 vine la o zi după ce șeful celui mai mare transportator aerian din lume a ridicat probleme de siguranță cu privire la companiile aeriene care zboară prin spațiul aerian rusesc cu cetățeni americani la bord.

„Ce se va întâmpla dacă o companie aeriană aterizează în Rusia cu niște cetățeni americani importanți la bord? Aceasta este o potențială criză. Cred că ar trebui să o rezolvăm înainte de a se produce criza", a declarat, luni, Scott Kirby, CEO al United Airlines.

Rusia a interzis companiilor aeriene americane și altor transportatori străini să utilizeze spațiul său aerian, ca răspuns la decizia Washingtonului de a interzice zborurile rusești deasupra SUA în martie 2022.

Cu toate acestea, Air India și alți transportatori din Asia și Africa zboară în continuare deasupra Rusiei, deoarece timpul de zbor este mai scurt.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile