Antena 3 CNN Actualitate Locale Un avion cu 228 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti: „A declarat urgenţă în zbor”

Un avion cu 228 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti: „A declarat urgenţă în zbor”

de Mia Lungu    |   

Un avion al companiei Wizz Air a solicitat, duminică, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), din cauza unei posibile probleme tehnice, informează reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), potrivit Agerpres.

Aeronava avea la bord 228 de pasageri şi nouă membri ai echipajului şi efectua cursa Billund-Bucureşti. Ora programată de aterizare era 13:00.

"La 12:43 a declarat urgenţă în zbor. Echipajul a solicitat aterizare de urgenţă din cauza unei posibile probleme tehnice. Imediat pe aeroport s-a format dispozitivul de urgenţă, care a aşteptat aterizarea aeronavei în vederea unei eventuale intervenţii. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranţă la 12:46", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al CNAB, Teo Postelnicu.

Potrivit sursei citate, traficul aerian pe aeroport s-a desfăşurat în condiţii normale, fără a fi afectat de aterizarea de urgenţă.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile