Câteva sute de români au intrat marţi în dialog cu Thomas Pesquet, un francez aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Acţiunea a avut loc la Universitatea de Vest Timişoara, a durat câteva ore şi în cadrul ei lumea a aflat despre modul în care spaţiul ne afectează viaţa de zi cu zi, potrivit tion.ro.
După ce au aflat despre modul în care spaţiul cosmic ne afectează viaţa de zi cu zi, cei din sală, alături de alţi participanţi aflaţi în Irlanda şi în Portugalia, au intrat în direct cu un astronaut aflat pe orbita Pământului, pe Staţia Spaţială Internaţională – ISS. Este vorba despre francezul Thomas Pesquet, care a discutat despre viaţa în imponderabilitate şi despre modul în care activitatea pe staţia spaţială are efecte asupra vieţii de pe pământ.
Întâlnirea a inclus în prima parte o serie de dezbateri şi prezentări, la Timişoara fiind prezent şi Dumitru Prunariu, singurul român care a fost în spaţiu.