Antena 3 CNN Life Știinţă Un asteroid uriaș a trecut foarte aproape de Terra. Anunțul făcut de oamenii de ştiinţă de la NASA

Un asteroid uriaș a trecut foarte aproape de Terra. Anunțul făcut de oamenii de ştiinţă de la NASA

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:16 16 Mai 2018 Modificat la 13:16 16 Mai 2018

Asteroidul 2010 WC9, pe care NASA nu l-a mai detectat de mai mult de şapte ani, a reapărut în proximitatea Terrei săptămâna trecută.

Din fericire, potrivit agenţiei spaţiale americane, asteroidul nu a intrat marţi seară în coliziune cu planeta noastră, informează AFP.

Oamenii de ştiinţă de la NASA au calculat traiectoria corpului ceresc şi au confirmat marţi că acesta urma să treacă în cursul serii la o distanţă de aproximativ 200.000 de kilometri faţă de Terra - jumătate din distanţa care separă Pământul de Lună. La scară cosmică, această distanţă este considerată foarte mică.

Asteroidul 2010 WC9 are un diametru cuprins între 50 şi 120 de metri. El se deplasează prin spaţiu cu o viteză de 12,8 kilometri pe secundă şi a trecut marţi seară la ora 22.04 GMT „pe sub” Terra, pe deasupra Antarcticii.

Asteroidul 2010 WC9 va reveni în proximitatea Terrei în 2019, însă va trece pe lângă planeta noastră la o distanţă mult mai mare - 43 de milioane de kilometri.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole