Antena 3 CNN Actualitate Locale Un arădean eliberat recent din închisoare a fost reţinut azi-noapte. A trântit o femeie la pământ și ce a urmat a fost revoltător. Un polițist și-a chemat urgent în ajutor colegii

Un arădean eliberat recent din închisoare a fost reţinut azi-noapte. A trântit o femeie la pământ și ce a urmat a fost revoltător. Un polițist și-a chemat urgent în ajutor colegii

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:56 24 Sep 2019 Modificat la 09:56 24 Sep 2019

Un bărbat de 53 de ani, care a fost eliberat recent din penitenciar, a fost reţinut de poliţiştii arădeni, în noaptea de luni spre marţi, după ce ar fi încercat să tâlhărească, pe stradă, o femeie de 86 de ani.

Atacul a avut loc luni seară, pe o stradă din centrul municipiului Arad, când victima se deplasa spre casă. Câţiva trecători şi un poliţist local aflat în afara programului de lucru ar fi văzut cum femeia a fost trântită la pământ, iar agresorul s-ar fi urcat peste ea şi i-ar fi pus mâna la gură pentru a nu ţipa. Martorii au intervenit, iar după ce l-au imobilizat pe agresor, poliţistul local şi-a chemat în ajutor colegii.

„Un individ recent eliberat din Penitenciarul Arad, unde fusese încarcerat pentru tâlhărie, a fost încătuşat de poliţiştii locali cu atribuţii de linişte publică după ce a fost semnalat ca autor al unei tentative de viol în desfăşurare asupra unei octogenare, pe bulevardul Vasile Milea. Alerta a fost dată de un poliţist local, aflat în zonă la momentul incidentului”, precizează Poliţia Locală Arad.

Conform sursei citate, agresorul are 53 de ani, este din Hunedoara şi „se afla în atenţia poliţiştilor locali pentru comiterea unui şir de încălcări ale HCLM 162/2006 pentru care a fost sancţionat contravenţional”.

Pentru continuarea cercetărilor, suspectul a fost predat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că suspectul a fost reţinut, după audieri care au durat până aproape de miezul nopţii. Bărbatul este cercetat însă doar pentru tentativă de tâlhărie, pentru că nu ar exista dovezi ale tentativei de viol, întrucât victima nu fusese dezbrăcată de către agresor. Poliţiştii spun că suspectul ar fi încercat să-i smulgă femeii mai multe bijuterii din aur pe care le purta.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole