Antena 3 CNN Externe Un apropiat al lui Vladimir Putin, asasinat la Moscova

Un apropiat al lui Vladimir Putin, asasinat la Moscova

1 minut de citit Publicat la 13:02 23 Sep 2016 Modificat la 13:02 23 Sep 2016

Seria de decese misterioase în rândurile înalţilor funcţionari ruşi a continuat vineri, când a fost descoperit împuşcat directorul companiei "Prezident-service", Dmitri Kriukov, care se ocupa de problemele administrative şi economice ale Kremlinului, la sediul firmei sale situate în centrul Moscova, relatează publicaţiile electronice By24.org şi Gazeta.ru. 

Conform primelor informaţii, "intendentul" Kremlinului a murit în urma unei plăgi provocate de un glonţ tras în cap, a relatat anterior TASS. 

Trupul neînsufleţit al lui Dmitri Kriukov a fost descoperit în biroul său de pe strada Arbat 54/2. 

Principala ipoteză a poliţiei care anchetează cazul este sinuciderea: lângă cadavru a fost descoperită arma sa personală, un pistol Makarov. De asemenea, el a lăsat o scrisoare de adio în care a cerut ca nimeni să nu fie învinuit de moartea sa. Poliţia încearcă în prezent să afle toate circumstanţele incidentului. 

Şeful Direcţiei administrative a preşedinţiei ruse, Aleksandr Kolpakov, a fost deja informat despre sinuciderea directorului "Prezident-service". 

Compania "Prezident-service" are la dispoziţie mijloace financiare considerabile: această structură este responsabilă cu deservirea înalţilor funcţionari ai statului, printre care şi preşedintele Vladimir Putin, precum şi a Administraţiei prezidenţiale şi a celor două camere ale Parlamentului rus - Duma de Stat şi Consiliul Federaţiei, Curtea Supremă etc. 

Aceasta furnizează întreaga gamă de servicii de primă necesitate, inclusiv îmbrăcăminte pentru primii oameni în statul rus, se ocupă de aprovizionarea lor cu alimente, de curăţenie şi întreţinerea clădirilor oficiale. În mod evident, fondurile bugetare nu lipsesc acestei companii, iar terenul pentru eventuale fraude este imens, presupun experţi ruşi, citaţi de portalul By24.org.

Sursă: Agerpres
Etichete: Rusia Moscova asasinat
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole