Antena 3 CNN Actualitate Un angajat al CFR a fost lovit de tren. Bărbatul a murit la spital

Un angajat al CFR a fost lovit de tren. Bărbatul a murit la spital

1 minut de citit Publicat la 12:31 21 Apr 2016 Modificat la 12:31 21 Apr 2016

Angajatul CFR care a fost lovit de un tren joi dimineaţa, în staţia CF Stoeneşti, a murit la spitalul din Caracal, potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, Cristian Ungureanu, în acest caz instituţia declanşând o anchetă, scrie Agerpres.

Şeful ITM Olt a menţionat că bărbatul decedat avea 45 de ani şi era angajat ca electromecanic la Districtul CF Caracal - Staţia Roşiori.

Potrivit comunicării efectuate de angajator, joi dimineaţa, în jurul orei 08,25, la Stoeneşti, 'un electromecanic de la Districtul Caracal - Secţia Roşiori, în timpul verificării instalaţiei autostop aferente semnalului Drăgăneşti-Olt-Fărcaşele, la km 142, a fost surprins şi lovit de un tren InterRegio. A fost solicitată Ambulanţa şi bărbatul a fost transportat la Spitalul municipal Caracal, unde a decedat'.

ITM Olt a demarat o anchetă în colaborare cu ITM Dolj, conform procedurii interne a Inspecţiei Muncii, urmând a fi stabilite cauzele şi împrejurările accidentului.

Victima avea o vechime în această ocupaţie de 26 de ani şi 17 ani la locul de muncă.Imediat după producerea accidentului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care au preluat victima şi au transportat-o la spitalul din Caracal. A fost solicitat şi un elicopter pentru transportul la un alt spital din ţară, dar starea pacientului s-a agravat şi a decedat la spitalul din Caracal.

Un alt accident feroviar a avut loc miercuri în judeţul Olt atunci când un tren de călători a lovit o maşină pe o trecere la nivel cu calea ferată din comuna Corbu. În urma accidentului, un pasager din automobil a murit, un altul a fost grav rănit, iar şoferul maşinii, o femeie, a suferit răni grave.

Angajatul CFR care a murit după ce a fost lovit de tren la Stoeneşti este a patra persoană care şi-a pierdut viaţa în urma unui accident muncă produs în judeţul Olt de la începutul acestui an.

Etichete: CFR tren
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole