Antena 3 CNN Actualitate Ziua bilanțului la un an de război în Ucraina | 7.000 de civili au fost ucişi dintre care peste 400 erau copii

Ziua bilanțului la un an de război în Ucraina | 7.000 de civili au fost ucişi dintre care peste 400 erau copii

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 23:56 23 Feb 2023 Modificat la 00:01 24 Feb 2023

Ordinul de invadare a Ucrainei, pentru "salvarea" poporului rus, a fost dat în dimineața zilei de joi, 24 februarie 2022.

Vladimir Putin a amintit atunci că are arme nucleare și a avertizat Occidentul să nu intervină. Imediat după anunțul deciziei de invadare a Ucrainei, o înregistrare a Serviciului ucrainean de Frontieră arăta vehiculele militare ale Rusiei intrând în Ucraina. 

În războiul ordonat de Putin în urmă cu un an, au fost uciși peste 7.000 de civili ucraineni, dintre care peste 400 erau copii. Au fost răniți aproape 12.000 de civili, dintre care circa 800 de copii. ONU precizează că numărul real al morților și răniților este considerabil mai mare decât cel disponibil oficial. 

Peste 8 milioane de ucraineni, aproape 20% din populația țării, au fost nevoiți să se refugieze în alte țări din Europa. 

95% dintre ucraineni cred în victoria ţării lor

La un an de când a început invazia rusă în Ucraina, 95% dintre ucraineni cred în victoria ţării lor. Sondajul prezentat de institutul ucrainean Rating Group arată că determinarea ţării nu a scăzut după un an de război.

Mai mult, 97% dintre ucraineni au încredere în armata lor, faţă de 65% în 2019, şi 90% în preşedintele lor Volodimir Zelenski, care în ianuarie anul trecut coborâse la o cotă de încredere de 36%. 

17% din populaţie afirmă că a pierdut o persoană apropiată ucisă în război

În timp ce 17% din populaţie afirmă că a pierdut o persoană apropiată ucisă în război, mai mult de jumătate consideră imposibilă restabilirea relațiilor amicale cu ruşii şi cu belarușii. Două treimi dintre ucraineni au remarcat o deteriorare a situaţiei lor economice şi 36% au spus că şi-au pierdut locul de muncă. 

Însă procentul ucrainenilor care trăiesc separaţi de apropiaţii lor din cauza războiului a scăzut de la 41% în martie 2022, la 21% un an mai târziu. Kievul a fost informat să se aștepte ca atacurile cu rachete rusești să coincidă cu aniversarea invaziei.

Atacurile ruşilor asupra orașelor ucrainene continuă, iar în estul țării sunt lupte grele în încercarea forțelor ruse de a-i "oferi" lui Vladimir Putin o victorie, la un an de război.

Etichete: Război Ucraina
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole