Antena 3 CNN Externe Un aliat al SUA îi dă o replică tăioasă lui Elon Musk: "Nu te amesteca în alegerile noastre"

Un aliat al SUA îi dă o replică tăioasă lui Elon Musk: "Nu te amesteca în alegerile noastre"

A.I.
2 minute de citit Publicat la 17:49 14 Ian 2025 Modificat la 17:51 14 Ian 2025

După demersurile lui Elon Musk care au provocat scandaluri în Germania și Marea Britanie, un important aliat militar și politic al SUA îl avertizează pe multi-miliardarul ajuns în imediata apropiere a lui Donald Trump, notează Politico.

Prim-ministrul Australiei l-a avertizat, marți, pe Musk să nu intervină în viitoarele alegeri din această țară.

Avem legi privind interferența străină, iar alegerile australiene sunt o problemă a australienilor”, a avertizat Anthony Albanese.

Musk a luat deja la țintă guvernul australian, pe care l-a numit „fascist” în septembrie anul trecut pentru că a promovat o legislație menită să reglementeze dezinformarea pe rețelele sociale.

Australienii vor merge la urne anul acesta pentru a vota în alegerile federale.

Data scrutinului nu a fost încă stabilită, dar acesta ar urma să aibă loc până în luna mai.

Musk și-a câștigat cu mulți bani locul în anturajul lui Donald Trump

Elon Musk ar fi cheltuit, după unele surse, aproape 300 de milioane de dolari pentru a-l ajuta pe Donald Trump să ajungă președinte al SUA.

În ultimele luni, multi-miliardarul s-a profilat drept unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Trump, mutându-se, practic la Mar-a-Lago și stârnind inclusiv furia unor hard-lineri MAGA precum Steve Bannon, care a amenințat să-l alunge pe omul de afaceri din anturajul președintelui.

Fondator al companiilor Tesla și SpaceX și proprietar al rețelei X, fostă Twitter, Elon Musk a declanșat deja alarmele în Europa, după intervențiile sale fățișe în favoarea partidului de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania), pe care sondajele îl plasează pe locul 2 în opțiunile alegătorilor, înainte de scrutinul anticipat din 23 februarie.

Musk a spus despre AfD că este singurul partid care „poate salva Germania” iar pe cancelarul Olaf Scholz l-a numit „prost”.

În Marea Britanie, Musk și-a declarat susținerea pentru formațiunea Reform UK, înființată de artizanul Brexitului, Nigel Farage.

Se speculează inclusiv că miliardarul va începe să finanțeze această formațiune, pentru a o ajuta să preia puterea în Regatul Unit. 

În același timp, Musk face demersuri pentru schimbarea lui Farage de la conducerea partidului, susținând că acesta din urmă „nu are ce-i trebuie” pentru a conduce formațiunea.

Revoltă în MAGA. Steve Bannon vrea să îl „elimine” pe Musk din anturajul lui Trump

Într-o escaladare a nemulțumirii în rândul celor mai importanți adepți de extremă dreaptă ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe Elon Musk „rasist” și „un individ cu adevărat malefic”, promițând să-l „elimine” din mișcarea MAGA.

Într-un interviu acordat ziarului Corriere della Sera din Italia, Bannon a promis că demersurile sale se vor concretiza înainte de inaugurarea mandatului prezidențial al lui Trump, programată pentru 20 ianuarie.

„Îl voi face pe Elon Musk să fugă de aici înainte de ziua inaugurării. El nu va avea acces deplin la Casa Albă.

Va fi ca orice altă persoană.Este un tip cu adevărat malefic, un tip foarte rău.

Mi-am făcut un scop personal din eliminarea acestui tip (din anturajul lui Trump, n.r.). Înainte, pentru că a investit bani, eram pregătit să-l tolerez. Dar nu mai sunt pregătit să-l tolerez”, a declarat Bannon.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole