Teorii privind modul în care umorul politic ar influenţa pîrghiile puterii sociale într-un stat totalitar există într-un număr relativ ridicat, însă de multe ori contextul „statului totalitar” nu este surprins într-un mod comprehensiv, pierzîndu-se astfel exact acel detaliu esenţial din întreg care se oglindeşte în parte. Pentru început, este important să delimităm motivele pentru care umorul politic românesc din perioada comunistă, atît cel oficial, cît şi cel popular, a fost luat în serios de ambele părţi ca practică de comunicare, dar mai ales de ce umorul politic de factură populară era văzut de Partid drept un element periculos.
Răspunsul se află în chiar atitudinea Partidului faţă de umorul politic în general, considerat un instrument de corecţie socială, care ar fi putut deci modifica (chiar dacă doar incremental) atitudini şi comportamente. Într-un discurs din Urzica din februarie 1979, Nicolae Ceauşescu formula următorul îndemn: „Folosiţi arma umorului, satirizaţi defectele care se manifestă în societate şi la oameni! Faceţi din arta voastră un instrument de perfecţionare continuă a societăţii şi a omului, de afirmare a dreptăţii şi echităţii sociale, a modului de muncă şi viaţă socialistă şi comunistă!”.
Dacă dintre persoanele intervievate unele au insinuat că Partidul ar fi fost lipsit de simţul umorului pentru că era în esenţă doar violent, problema se poate explica şi altfel: Partidul avea doar un simţ al umorului, adică o competenţă culturală redusă tradusă printr-un singur fel de a înţelege umorul, şi anume ca element corectiv. În consecinţă, orice banc făcut despre partidul sau statul comunist era o critică la adresa acestora, o încercare de a le corecta, or comunismul, deşi incomplet evoluat, era un lăstar al perfecţiunii! Aşadar, umorul politic comunist a fost luat în serios pentru că era considerat un act de conştiinţă care putea conduce la atitudini nepotrivite pentru bunul mers al revoluţiei socialiste.
Iată două exemple de bancuri care circulau în acea perioadă:
Doi oameni stau de vorbă. La un moment dat unul dintre ei zice:
- Hai dom`le să-ţi zic şi eu ultimul banc cu Ceauşescu pe care l-am auzit.
Celălalt raspunde:
- Dom`le, e păcat de d-ta, te văd om de treabă, de ce să ai necazuri? Eu lucrez la Securitate.
- Aaa, lucrezi la Securitate? Atunci nu-i nici o problemă, o să-ţi repet bancul pana te prinzi de poantă.
Stiţi că Elena i ispunea lui Nicu Maiestate?!
- Aşa: Nicule, mai ie state de vizitat...
Continuarea, pe historia.ro.