Antena 3 CNN Politică Ultimul sondaj pentru Cotroceni. Se schimbă ierarhia în top 5. Cine sunt candidații la prezidențiale cu șanse pentru turul doi

Ultimul sondaj pentru Cotroceni. Se schimbă ierarhia în top 5. Cine sunt candidații la prezidențiale cu șanse pentru turul doi

R.K.
1 minut de citit Publicat la 17:35 14 Noi 2024 Modificat la 17:54 14 Noi 2024

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%, relevă un sondaj INSCOP Research, realizat la comanda cotidianului "Libertatea" în perioada 7-12 noiembrie 2024, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe locurile următoare figurează Elena Lasconi (USR), 14,3%, Mircea Geoană (independent), 13,3%, urmat de Nicolae Ciucă (PNL), 9,1%.

"Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur la vot (74,6% din total eşantion) 25,3% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 19,1% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 13,3% pentru Mircea Geoană (independent), 9,1% pentru Nicolae Ciucă (PNL). Pentru Călin Georgescu (independent) ar opta 5,4% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,6%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) - 4,1%, pentru Cristian Terheş (PNCR) - 2,1%, pentru Ludovic Orban (PMP şi FD) - 1%. Ana Birchall (independent) ar obţine 0,8%, Alexandra Păcuraru (ADN) - 0,6%. 0,3% dintre respondenţi indică alt candidat", precizează comunicatul INSCOP Research, transmis joi AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă şi declară că vin sigur la vot (56,4% din total eşantion), 24,8% dintre alegători ar vota pentru Marcel Ciolacu (PSD), 21,3% pentru George Simion (AUR), 14,3% pentru Elena Lasconi (USR), 12,2% pentru Mircea Geoană (independent), 8,8% pentru Nicolae Ciucă (PNL). Pentru Călin Georgescu (independent) ar opta 5,5% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) ar opta 4,5%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) - 4,3%. Pentru Cristian Terheş (PNCR) ar vota 2% dintre alegători, pentru Ludovic Orban (PMP şi FD) ar vota 0,7%. Ana Birchall (independent) ar obţine 0,7%, iar Alexandra Păcuraru (ADN) 0,7%. 0,2% dintre respondenţi indică alt candidat.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 7-12 noiembrie 2024. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.95%, la un grad de încredere de 95%, precizează INSCOP Reserch. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole