Un document rar, păstrat în colecţia unui cercetător hunedorean, aduce informaţii despre unul dintre cele mai înfiorătoare locuri ale planetei, Lagărul de exterminare KL Auschwitz II Birkenau. Cartea poştală arată cum era mascat locul de unde a fost trimisă, pentru a linişti familia celui ce urma să fie ucis.
Peste un 1,1 milioane de evrei au fost ucişi în Lagărul de exterminare KL Auschwitz II Birkenau, între anii 1940 şi 1945. Mărturii care spun povestea unor evrei din România aduşi lagărul de concetrate din Germania Nazistă, emblematic pentru Holocaust, sunt rare. Cercetătorul hunedorean Dan Simion Grecu a păstrat o scrisoare unică pe care un evreu deportat în Auschwitz II Birkenau i-a trimis-o fratelui său din Ardeal, la 13 iunie 1944.
Astfel de documente unice în România au făcut parte din „Operaţiunea Scrisoarea”, ce impunea evreilor expedierea unei cărţi poştale imediat după sosire (de obicei, prima şi ultima înainte de a fi ucişi), cu texte liniştitoare, având menirea de a alunga zvonurile care circulau între familiile din ţară privind exterminarea, afirmă Dan Simion Grecu.
Continuarea, pe historia.ro.