Antena 3 CNN Actualitate Social Ultimul selfie făcut de Petrică Mîțu Stoian de pe balconul clinicii unde făcea terapie

Ultimul selfie făcut de Petrică Mîțu Stoian de pe balconul clinicii unde făcea terapie

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 23:59 09 Noi 2021 Modificat la 00:10 10 Noi 2021

Moartea lui Petrică Mîţu Stoian ridică în continuare multe semne de întrebare, mai ales că în ultimele zile artistul nu dădea niciun semn de boală. Alături de colegii și prietenii săi, interpretul a participat la mai multe filmări care urmau să fie difuzate de Revelion.

Potrivit colegilor, artistul avea planuri mari, voia să călătorească, să-și facă amintiri, cu atât mai mult cu cât ieșise la pensie cu doar trei luni în urmă. 

Aflase că a avut COVID în urma unei radiografii pulmonare şi pentru a se bucura de călătorii şi-a oferit un sejur de recuperare la o clinică privată de lângă Sasca Montană, 100 de kilometri de Reșița, acolo unde intenționa să facă terapie hiperbară.

Acolo, artistul s-a pozat într-un selfie aşa cum ne-a obișnuit, optimist şi cu zâmbetul pe buze, notează expressdebanat.ro .Din păcate, în dimineaţa următoare starea sa s-a înrăutățit rapid şi la scurt timp Petrică Mîţu Stoian a murit.

[GAL layout="4"]

Marţi, pe o ploaie rece Petrică Mîţu Stoian a fost primit în aplauze şi lacrimi la ansamblul "Maria Tănase" din Craiova. Sicriul a fost depus în sala unde artistul obișnuia să facă repetiții. Foștii colegi i-au cântat la căpătâi.

Constantin Enceanu, cel mai bun prieten al lui Petrică Mîţu Stoian, a povestit într-un interviu acordat Antena 3 ce suferințe ascunse avea regretatul artist.

„Nu îmi vine să cred că mi-am pierdut un frate adevărat. Nu îmi vine să cred că vorbesc la trecut de Petrică, nu îmi vine să cred că nu o să pot să-l mai întâlnesc şi să ne strângem mâna, să povestim ce am mai făcut".

Între timp, prietenii, familia şi medicii caută împreună explicații în acest caz, mai ales că primele rezultate ale necropsiei sunt șocante şi confirmă suspiciunile medicilor de la Spitalul Județean din Reșita.

Surorile lui Petrică Mîţu Stoian fac declaraţii cutremurătoare: "Nu l-aţi tratat, l-aţi omorât!"

Surorile lui Petrică Mîţu Stoian cer să se facă dreptate în cazul morţii regretatului artist şi fac declaraţii cutremurătoare: "Petrică a murit cu zile", susţin ele.

A fost o greşeală acolo (la clinică - n.red.). Petrică nu s-a dus bolnav, s-a dus să se trateze. Nu l-aţi tratat, l-aţi omorât! Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. S-a dus cu o speranţă să creadă că va veni mai bine de acolo şi asta mă pune pe gânduri că ceva s-a întâmplat, care nu a fost cum trebuie", a spus una dintre surori, marţi seară, în direct la Antena 3.

În ceea ce priveşte personalul medical de la clinica privată, surorile regretatului artist susţin că vor lăsa instituţiile să se ocupe de acest caz.

Una dintre surorile lui Petrică Mîţu Stoian e chemată la audieri la Inspectoratul de poliţie. Aceasta declară că nu îl acuză pe doctorul care s-a ocupat de fratele său, nici clinica privată, însă cere "să nu mai moara oameni cu zile" cum a murit fratele ei.

"Domnul doctor să urmărească dosarele pacienților mai amănunțit şi să vadă dacă este voie să se intre în camera respectivă sau nu este voie.

Să se specializeze mai bine", a adăugat femeia, marţi, în direct la emisiunea Sinteza Zilei.

Citeşte şi: Rezultatele necropsiei în cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole