Antena 3 CNN Actualitate Ultimul șef al Securității lui Ceaușescu s-a stins din viață. Generalul Iulian Vlad avea 86 de ani

Ultimul șef al Securității lui Ceaușescu s-a stins din viață. Generalul Iulian Vlad avea 86 de ani

<1 minut de citit Publicat la 08:40 30 Sep 2017 Modificat la 08:40 30 Sep 2017

Ultimul șef al Securității lui Nicolae Ceaușescu a murit la vârsta de 86 de ani. Generalul Iulian Vlad ar fi împlinit 86 de ani în luna februarie.

Iulian Vlad a fost un general român, Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului înainte de evenimentele din 1989.

A fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1946. .

În data de 31 decembrie al aceluiași an a fost arestat și condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunea care a avut loc la Timișoara și la București, înaintea căderii regimului Ceaușescu. Nu a executat însă din sentință decât patru ani, la închisoarea de la Jilava. Pe timpul executării pedepsei nu a cerut și nu a beneficiat de niciun act de clemență.

Într-unul din ultimele sale interviuri generalul Vlad spunea: ”Teroriștii de la Revoluție nu au existat, ci doar un plan de rupere a țării. A existat unplan dibolic care nu a pornit dintr-o minte idioată”.

 

Etichete: Securitate
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole