Antena 3 CNN Actualitate Ultimul Rege al României s-a stins din viaţă. Povestea neștiută a Familiei Regale

Ultimul Rege al României s-a stins din viaţă. Povestea neștiută a Familiei Regale

S.T.
3 minute de citit Publicat la 22:00 05 Dec 2017 Modificat la 22:00 05 Dec 2017

S-a născut să poarte Coroana, dar istoria i-a refuzat domnia, de două ori. Regele Mihai a rămas al României, chiar dacă a fost alungat dintre supuşii lui. A trecut peste toate încercările destinului, sub imperiul unui singur gând, anume că se va întoarce acasă.

A fost odată ca niciodată un Rege-Copil. Doar cinci ani avea când, de mână cu Regina-mamă, Voievodul Mihai îşi lua rămas-bun de la bunicul său. Regele Ferdinand I s-a stins după o boală dureroasă, lăsându-i moştenire o ţară, o Românie Unită, dar părăsită de cel care ar fi trebuit să-i fie, de fapt, suveran: Carol al Doilea renunţase la tron în numele unei iubiri interzise pentru Elena Lupescu. Mihai a încercat să-i ţină locul tatălui său. Sub regenţă, a condus ţara. Vestea a făcut înconjurul lumii. Iar Copilul-Rege a cucerit inimi. 

Trei ani mai târziu, Carol al Doilea s-a întors şi şi-a detronat fiul. Pe Regina Elena a exilat-o. Iar copilăria lui Mihai s-a scurs în viteză, în zbor, printre automobile şi avioane, dar... sub umbra dorului de mamă. Unul dintre colegii apropiaţi din şcoală, Lascăr Zamfirescu, îşi aminteşte că micul mare voievod era uneori trist. 

Lascăr Zamfirescu, fost coleg de şcoală: „Când eram în şcoală, ăsta era lucrul care m-a frapat cel mai tare, dimineata el venea plâns câteodată”

Anii trec, iar Regele Carol Al Doilea abdică în 1940. Pentru a doua oară, Mihai - acum în vârstă de 19 ani - primeşte ţara moştenire. De data asta, o Românie sfâşiată de războiul ce cuprinsese lumea. 

La 23 august 1944, Regele Mihai a luat decizia istorică ce a scurtat războiul: i-a întors spatele lui Hitler. Cu armele întoarse, România se vede însă în faţa unei noi ameninţări: comunismul. Pe măsură ce harta Europei se înroşeşte, suveranul devine tot mai singur. Iar la sfârşitul anului 1947, la Palatul Elisabeta, primul-ministru Petru Groza şi Gheorghe Gheorgiu Dej îl încolţesc pe Rege şi îl obligă să abdice. 

Şi numai patru zile mai târziu, avea să înceapă cea mai tristă călătorie din viaţa regelui şi cel mai greu drum din istoria României. Din gara din Sinaia, Regele Mihai şi Regina Mamă au plecat în exil, cu numai câteva valize, în care ascunseseră o comoară de preţ: câţiva pumni de pământ românesc, care să le aline dorul departe de ţara lor. Principesa Margareta, născută în Elveţia, îşi aminteşte că tatăl ei n-a putut zâmbi mulţi ani după despărţirea de România. 

I-au readus zâmbetul cele cinci fiice şi marea lui dragoste, frumoasa şi nobila Regină Ana, cea care i-a jurat credinţă şi a împărţit cu el umilinţa exilului. 

Împreună, au dus o viaţă simplă în Elveţia, la Lausanne şi apoi în Versoix. Jumătate de veac, au fost doi regi fără ţară. Ca să supravieţuiască, au deschis o fermă de păsări în Anglia şi un atelier de tâmplărie, iar regele Mihai a pilotat avioane. Şi-au crescut fiicele modest şi demn. Le-au insuflat dragostea pentru România şi speranţa că într-o zi... se vor întoarce acasă. 

Şi s-au întors, dar primirea a fost amară. În 1990, ajunsă într-o Românie abia ieşită din comunism, familia regală a fost oprită de Poliţie şi întoarsă din drumul spre Curtea de Argeş. O umilinţă dureroasă, care a prelungit cu încă doi ani exilul.

Abia în 1992, în ziua de Paşte, Regele şi-a reîntâlnit, în sfârşit, poporul. Într-o demonstraţie incredibilă şi emoţionantă de iubire. 

N-a primit aprobare să urce în balconul Palatului Elisabeta. Le-a vorbit sutelor de mii de români din balconul unui hotel din centrul Capitalei. Cu vocea tremurând de emoţii. 

Explozia copleşitoare de entuziasm a speriat atunci puterea de la Bucureşti. Până la sfârşitul mandatului lui Ion Iliescu, Regele Mihai nu a mai fost primit în România. Abia în 1997, a reprimit cetăţenia română. Iar în 2011, a susţinut un discurs istoric. 

Şi de atunci, Regele Mihai I a intrat din nou în viaţa şi în conştiinţa românilor, de data aceasta pentru totdeauna. 

Astăzi, România se desparte de ultimul ei rege şi de o istorie pe care o putem ierta, dar pe care suntem datori să n-o uităm niciodată.

Sursa: observator.tv

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole