Antena 3 CNN Politică Ultimul an din viața lui Nicolae Ceaușescu. Cum a încercat Frontul Salvării Naţionale să-l înlăture legal pe dictator, la ultimul congres al PCR

Ultimul an din viața lui Nicolae Ceaușescu. Cum a încercat Frontul Salvării Naţionale să-l înlăture legal pe dictator, la ultimul congres al PCR

<1 minut de citit Publicat la 13:57 25 Dec 2016 Modificat la 13:57 25 Dec 2016

Istoricul polonez Adam Burakowski, a prezentat în volumul său "Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor", cu lux de amănunte, ultima perioadă din viaţa fostului dictator comunist, scrie adevarul.ro.

Anul 1989, ultimul din viaţa lui Nicolae Ceaşuescu, a fost un veritabil chin pentru preşedintele Republicii Socialiste România, atât din punct de vedere al relaţiilor externe, cât şi datorită apariţiei disidenţilor din ţară. Atmosfera începea era deja înrăutăţită în 1988, an în care secţia română de la Radio Europa Liberă a început să difuzez fragmente din „Orizonturi roşii”, scrisă de Ion Mihai Pacepa. Au fost 12 asemenea episoade, care au fost urmărite de un număr mare de români. „Pe 26 ianuarie 1988, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagen, îi trimitea dictatorului român o scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la nerespectarea drepturilor omului în România. Pe 5 februarie 1988 a sosit la Bucureşti locţiitorul secretarului de stat american John Whitehead, care i-a înmânat lui Ceauşescu personal scrisoarea din partea lui Reagen. Dictatorul a reacţionat foarte urât la această scrisoare”, scrie istoricul polonez Adam Burakowski, în „Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor”.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole