Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 de ani. A fost o prezenţă activă de-a lungul întregii sale vieţi.
Şi deşi în ultima perioadă suverana a redus numărul evenimentelor la care a participat sau a delegat alţi membrii ai familiei, ea a insistat să păstreze anumite evenimente cum ar fi întâlnirea săptămânală cu prim ministrul şi întâlnirea cu Consiliul Privat.
În plus, potrivit The Times, Regina a luat cina sâmbătă seară şi prânzul de duminică alături de Prinţul de Wales şi duhovnicul Greenshields. Acesta a declarat pentru The Times că vizita a fost una fantastică.
"A fost sufletul petrecerii. Îmi vorbea foarte personal despre copilăria ei, vorbea despre caii pe care i-a avut. Discutam despre situaţia tristă din Ucraina care încă se întâmplă. Vorbea despre relaţiile cu biserica, era la curent cu tot ce se întâmplă în Biserica din Scoţia.
Ar fi dat clasă multor membri, probabil că ştia mult mai multe decât un membru oarecare. S-a întâmplat acum câteva zile, nu îmi vine să cred", a declarat acesta.
De asemenea, weekend-ul trecut, Reverendul Doctor Martin Fair, 58, care este ministru la Arbroath St. Andrews de 30 de ani, a fost invitatul Reginei la Balmoral. Acesta a declarat că Regina Elisabeta a II-a era într-o stare foarte bună.
"Era fericită şi într-o stare foarte bună. Am fost trist să aud anunţul despre decesul ei. Stăteam împreună în camera de zi.
A fost un privilegiu să iau parte la aşa ceva. Era la curent cu absolut tot, de la relaţiile curente până la momentele istorice. Era într-o formă foarte bună.", a declarat acesta.
Regina Elisabeta a II-a a participat la ultimele evenimente publice în luna iulie a acestui an. Suverana a fost prezentă la inaugurarea unui centru de îngrijire, nu departe de castelul Windsor, reşedinţa sa.
A călătorit la Balmoral în vacanţa de vară pe 21 iulie. Pe 8 august se spune că tradiționalul salut de la Castelul Balmoral din partea gărzii de onoare a fost ţinut în privat în interiorul curţii.
O sursă a susţinut că schimbarea a avut loc din cauza "evenimentelor care au fost adaptate pentru confortul Majestăţii Sale."
Semn al unei tranziţii aflate în curs de desfăşurare, fiul ei cel mare, Prinţul Charles, moştenitorul coroanei, a înlocuit-o pe Regina Elisabeta a II-a cu ocazia tradiţionalului discurs anual al suveranului, ce marchează debutul unei noi sesiuni a Parlamentului de la Londra. A fost pentru prima dată în aproape 60 de ani când suverana a lipsit de la acest eveniment anual.
Ultimele imagini cu suverana în viață au fost făcute marți, cu două zile înainte de a deceda. Atunci a primit demisia lui Boris Johnson din funcţia de prim ministru şi a acceptat-o pe Liz Truss ca înlocuitor.