Antena 3 CNN Actualitate Ultimele informaţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunţul făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

Ultimele informaţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Anunţul făcut de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 08:55 13 Mai 2024 Modificat la 08:55 13 Mai 2024

Marele actor a fost vizitat în spitalul Foişor şi de ministrul Sănătăţii, dar şi de premierul Marcel Ciolacu.

Marele actor are un tonus bun, este optimist şi chiar face glume cu personalul medical. 

În acest context, medicii de la Spitalul Foişor au pregătit un plan pentru recuperarea lui Florin Piersic.

După recuperarea totală, după episodul de septicemie prin care a trecut, actorului i se va implanta o nouă proteză de lungă durată. 

Actorul Florin Piersic se simte mai bine, iar tratamentul pentru infecţia cu stafilococ îşi face efectul.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, dă asigurări că nu se pune problema transferului marelui actor. 

"E în regulă, are o evoluţie favorabilă, mă bucur că are o stare de spirit pozitivă, e o evoluţie pe care o aşteptam. Să sperăm că o sa ajungem să îşi reia activitatea, să aibă o viaţă apropiată de normal.

Acum nu urmează decât să se întâmple o monitorizare a pacientului. Să vedem paşii pe care îi indică echipa medicală multidisciplinară.

Nu cred că se pune problema unui transfer", a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Medicii transmit că Florin Piersic se mobilizează și are un tonus psihic bun.

Starea marelui actor este se pare una din ce în ce mai bună. De altfel, o informaţie venită din partea cadrelor med arată că Florin Piersic este din ce în ce mai bine, iar că infecţia este, din analizele care au fost făcute în ultimele 24 de ore, neutralizată.

"Sunt încrezător că lucrurile vor merge într-o direcţie bună, dar e adevărat că trebuie prudenţă şi lucrurile le vom face pas cu pas.

Să treacă cu bine de momentul operator, să treacă cu bine de procesul infecţios, să mergem mai departe cu partea cardiacă, să ajungă în final şi la proteza definitivă de genunchi", a spus medicul Adrian Marinescu.

Colegii de breaslă îi transmit mesaje emoţionante în care îşi anunţă susţinerea în aceste momente de încercare. 

"E un actor formidabil, îl iubesc şi am făcut cu el o grămadă de turnee şi ţine la mine", spune Marina Voica.

Marele actor, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul Foişor, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru scoaterea protezei de la genunchi, considerată principala sursă a infecţiei ce a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj. 

Ulterior, Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, apoi la Institutul Matei Balş din Capitală.

Etichete: Florin Piersic
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole