Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ultimele ore ale evacuării din Afganistan se dovedesc a fi cele mai tensionate. Sub tiruri de rachete, americanii încearcă să-și ducă la bun sfârșit misiunea

Ultimele ore ale evacuării din Afganistan se dovedesc a fi cele mai tensionate. Sub tiruri de rachete, americanii încearcă să-și ducă la bun sfârșit misiunea

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 20:00 30 Aug 2021 Modificat la 20:00 30 Aug 2021

Statele Unite au declarat că au facilitat evacuarea a peste 120.000 de persoane de pe aeroportul din Kabul, și numărul acesta e în creștere.

Mai sunt 24 de ore până la termenul limită, și militarii americani nu își pot permite să piardă nici măcar un minut.

Au fost trase 5 rachete în direcția aeroportului, 4 au fost interceptate, iar una a căzut pe un teren gol din vecinătate.

Acestea vin în urma atentatului sinucigaș care a luat viața a 170 de persoane, în timp ce mii de persoane încercau să părăsească Afganistanul.

13 militari americani și-au pierdut viață în urma atacului terorist.

Deși SUA colaborează cu talibanii în probleme de securitate, se pare că sinucigașul a reușit să treacă de punctele de control ale insurgenților. 

Nu există un sistem specializat de verificare al celor care intră în aeroport, de multe ori controlul constă nu în mai mult decât o privire. Oamenii nu trec printr-un dispozitiv cu raze X.

Duminică, SUA au efectuat un atac aerian defensiv la Kabul, vizând o mașină-capcană a ISIS-K, la câteva ore după ce președintele Joe Biden a avertizat despre iminența unui nou atac terorist în capitala afgană.

Nouă membri ai unei familii, inclusiv șase copii, au fost uciși în atacul cu dronă din Kabul. SUA au anunțat că vor interveni pentru evaluarea și sprijinirea acestora.

SUA rămâne singura țară care încă mai efectuează operațiuni de salvare a cetățenilor în ultima zi.

Totul, în contextul în care state ca Italia, Spania, Germania și Franța și-au finalizat și ele evacuarile și s-au retras complet din zonă. Timpul se scruge pentru Statele Unite ale Americii, care se confruntă în continuare cu o gravă amenințare din partea grupării teroriste ISIS-K.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole