Antena 3 CNN Actualitate Religie Ultima sărbătoare a belşugului din acest an. Tradiţii de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Ultima sărbătoare a belşugului din acest an. Tradiţii de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:04 26 Oct 2022 Modificat la 14:11 26 Oct 2022

Potrivit folclorului, sărbătoarea de Sfântul Dimitrie marchează începutul iernii.

Totodată, sărbătoare de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, este şi ultima sărbătoare a belşugului, dar şi a ultimelor târguri.

Paula Popoiu, directorul Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, a vorbit despre tradiţiile şi obiceiurile acestei mari sărbători, la români.

"Astăzi avem atât sărbătoarea creştină, Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, cât şi sărbătoarea lui Sumedru, care este o componentă în sărbătoarea creştină a vechilor tradiţii şi ritualuri precreştine. 

Noi, românii, avem această extraordinară capacitate şi binecuvântare de a păstra noi tradiţii, care au dispărut în restul Europei şi chiar în restul lumii.", a spus etnologul Paula Popoiu.

Focul lui Sumedru, aprins de Sfântul Dimitrie

Etnologul a mai povestit şi despre Focul lui Sumedru, o tradiţie românească, veche de două mii de ani.

"Sumedru încuie vara, precum la Sfântul Gheorghe deschide vara. Este un final de trecere de la anotimpul îmbelşugat către anotimpul iernii, care este un anotimp sterp. Sumedru mai este şi un patron al păstorilor. Se fac ritualuri de divinaţie, de aparare. Păstorii au tot felul de ritualuri străvechi pentru a afla cum va fi iarna. Focul de Sumedru este celebru. Era un foc care se făcea pentru purificare. Cei care săreau prin foc erau purificaţi de orice boală." a mai adăugat etnologul.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole