Antena 3 CNN Actualitate Ultima filmare cu Adrian Păunescu, pe patul de spital, scoasă la lumină după 11 ani de la moartea poetului

Ultima filmare cu Adrian Păunescu, pe patul de spital, scoasă la lumină după 11 ani de la moartea poetului

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 19:04 14 Noi 2021 Modificat la 19:05 14 Noi 2021

În înregistrarea video, poetul Adrian Păunescu apare recitând ultima poezie scrisă de el.

Filmarea făcută la Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost scoasă din arhiva familiei şi dată publicităţii de Andrei Păunescu, sătul de falsurile care circulă pe tema ultimei poezii a poetului.

În imaginile de mai jos, apare poetul Adrian Păunescu recitând ultima sa poezie, "De la un cardiac, cordial".

"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai atingă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-va de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vina anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minimă dreptate!".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole