Este ultima cale extraordinară de atac prin care Elena Udrea mai poate răsturna condamnarea menținută pe numele ei de Înalta Curte. Udrea a pierdut pe rolul ÎCCJ o contestație în anulare, astfel că a rămas cu decizia din apel.
Judecătorii au susținut că procedura de citare cu Elena Udrea nu a fost legal îndeplinită, deși cei trei avocați pe care i-a avut astăzi în sala de judecată au spus că au vorbit cu ea la telefon, iar Elena Udea le-a transmis că nu își dorește să fie prezentă la termenul de judecată și ar fi dat o declarație scrisă în acest sens săptămâna trecută. Judecătorii au transmis că nu au primit niciun document oficial de la autoritățile din Bulgaria.
Avocatul Elenei Udrea își pune speranțele în soluția care urmează să fie pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac formulată de fostul ministru împotriva deciziei din dosarul "Gala Bute".
Dacă decizia va fi favorabilă, ar fi a doua oară când Udrea ar reuşi să îşi suspende condamnarea din dosar, prima fiind în urma unei contestaţii în anulare, ca urmare a deciziilor CCR pe constituirii ilegale a completurilor de judecători de la ÎCCJ.