Antena 3 CNN Life Culinar Uleiurile ”sănătoase”, care devin periculoase în unele cazuri. Cum trebuie să arate sticla de ulei și cum trebuie păstrată

Uleiurile ”sănătoase”, care devin periculoase în unele cazuri. Cum trebuie să arate sticla de ulei și cum trebuie păstrată

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:00 27 Oct 2024 Modificat la 11:45 27 Oct 2024

Pe piață există o varietate largă de uleiuri, fiecare având propriile beneficii și dezavantaje, în funcție de sursa lor, modul de prelucrare și compoziția chimică. Aceste uleiuri pot fi clasificate în trei categorii principale: uleiuri din semințe, uleiuri din fructe și grăsimi saturate. Fiecare dintre acestea poate influența sănătatea în moduri diferite, iar alegerea corectă depinde de scopurile noastre alimentare și de stilul de viață.

Uleiurile din semințe, cum ar fi uleiul de floarea-soarelui, uleiul de rapiță sau uleiul de porumb, sunt bogate în grăsimi polinesaturate, inclusiv acizi grași esențiali omega-6 și omega-3, care sunt benefice pentru sănătatea cardiovasculară. Cu toate acestea, dezavantajul major al acestor uleiuri este sensibilitatea lor la temperaturi ridicate și expunerea la oxigen și lumină, ceea ce le face instabile și predispuse la oxidare.

Uleiurile din fructe, cum sunt uleiul de măsline sau uleiul de avocado, sunt în general mai stabile și bogate în grăsimi mononesaturate, care oferă beneficii multiple, inclusiv reducerea riscului de boli de inimă și menținerea unui nivel sănătos de colesterol.

Grăsimile saturate, cum ar fi untura, uleiul de cocos și grăsimile din lactate, sunt solide la temperatura camerei și sunt cele mai stabile dintre toate. Ele nu se oxidează ușor și sunt rezistente la temperaturi ridicate, ceea ce le face ideale pentru prăjire și alte metode de gătit la temperaturi mari. Totuși, consumul excesiv de grăsimi saturate poate contribui la rigidizarea membranelor celulare și poate crește riscul de boli cardiovasculare.

Doctor Cezar a vorbit în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN despre calitățile uleiurilor, dar și despre pericolele la care ne expunem atunci când nu suntem atenți la modul de păstrare al acestora. 

”Uleiurile din semințe nu sunt foarte recomandate, în special dacă au fost extrase prin procedee care folosesc presiuni foarte mari sau procedee chimice.

Uleiurile din fructe, în schimb, precum uleiul de avocado și uleiul de măsline, sunt mult mai bune deoarece presiunile necesare stoarcerii sunt mult mai mici. Mai mult decât atât, măslinele conțin grăsimi mai rezistente, în general mononesaturate.

Polinesaturat, monosaturat sau saturat?

Polinesaturate înseamnă că au mai multe legături delicate, sensibile. Mononesaturate înseamnă că au una singură, în timp ce grăsimile saturate sunt stabile, cele solide la temperatura camerei, precum untura, uleiul de cocos, grăsimile din lactate. Acestea sunt grăsimi saturate, care sunt mai stabile, dar consumate în exces rigidizează membrana celulară. Celulele noastre trebuie să aibă o membrană fluidă, asemănătoare unui balon de săpun, care este flexibilă. Atunci când devine rigidă, se sparge, se rupe. Cele polinesaturate, din nuci și semințe, având o structură mai complexă, creează fluiditate membranei celulare. Aceasta este partea bună, dar partea rea este că nu rezistă prea bine la temperatură, oxigen și lumină. De aceea sticla de ulei trebuie să fie închisă la culoare, uleiurile trebuie păstrate în recipiente mici și consumate într-un timp scurt, de preferat la frigider, la întuneric. Toate aceste specificații trebuie respectate.

Uleiurile mononesaturate, cum este uleiul de măsline, se află cumva între cele două tipuri. Este benefic pentru gătit și oferă și o anumită fluiditate.

Iar cele modificate industrial, care se găsesc în majoritatea alimentelor procesate, sunt modificate pentru a rezista șase luni sau mai mult...

Haideți totuși, măcar atunci când suntem acasă, să gătim și să investim în noi, în sănătatea noastră. Să ne gândim că toate aceste molecule fac parte din corpul nostru, astăzi, mâine, poimâine, peste un an, doi”, a explicat Doctor Cezar în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. 

 

Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole