Antena 3 CNN Emisiuni Agricool Uleiul de floarea-soarelui va fi mai scump. "Avem o producţie cu 20% mai mică decât anul trecut"

Uleiul de floarea-soarelui va fi mai scump. "Avem o producţie cu 20% mai mică decât anul trecut"

Andreea Borboros
<1 minut de citit Publicat la 16:07 18 Sep 2023 Modificat la 16:07 18 Sep 2023

Nu doar România se confruntă cu această problemă, din cauza vremii, ci mai multe ţări europene au anunţat recolte mai scăzute. 

"Din cauza ploilor abundente, floarea-soarelui a avut parte de un regim mai puternic de boli, inclusiv partea mediană nu s-a umplut cum trebuie", explică agricultorii.

Acesta este unul dintre motivele pentru care producţia de floarea-soarelui din acest an va fi considerabil mai mică decât cea de anul trecut. 

Vremea capricioasă a făcut ca recolta din acest sezon să fie cea mai slabă din ultimii cinci ani, susţin fermierii.

"Floarea-soarelui e mai slabă decât anul trecut chiar dacă am avut precipitaţii, avem cu 20% mai mică producţie decât anul trecut", apreciază Alexander Degiansky, fermier.

Însă recoltă puţină înseamnă preţuri mari pe piaţă. Deşi fermierii ar trebui să îşi vândă marfa foarte ieftin, în magazine, produsele făcute din această materie primă s-ar vinde mai scump decât în prezent.

În fermele din vestul țării, în prezent o tonă de floarea-soarelui se vinde cu 1,60 lei, practic la jumătate faţă de anul trecut. 

Potrivit fermierilor, prețul din acest an este cel mai mic din ultimii cinci ani.

Potrivit datelor oficiale, numai iîn ultimele patru luni, în România au intrat 83.000 de tone de ulei numai din Ucraina.
 

Citește mai multe din Agricool
» Citește mai multe din Agricool
TOP articole