Antena 3 CNN Externe Cel mai mare importator european face presiuni pentru amânarea sancțiunilor pe cărbunele din Rusia

Cel mai mare importator european face presiuni pentru amânarea sancțiunilor pe cărbunele din Rusia

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 13:06 07 Apr 2022 Modificat la 13:56 07 Apr 2022

Potrivit unor surse citate de Reuters, această amânare a intrării în vigoare este rezultatul presiunilor făcute de Germania.

Oprirea importurilor de cărbune rusesc în blocul comunitar se anunța drept cea mai importantă măsură punitivă a Uniunii, după relatările privind crimele comise de armata rusă la Bucha, care au atras ample condamnări internaționale.

Însă decizia amânării dă Rusiei și țărilor UE în care aceasta își exportă cărbunele un răgaz de cel puțin patru luni.

Comisia Europeană a propus inițial o perioadă de trei luni pentru lichidarea contractelor în vigoare, ceea ce ar fi însemnat că Rusia urma să poată exporta cărbune în blocul comunitar încă 90 de zile după decretarea sancțiunilor.

Extinderea cu încă 30 de zile, la presiunile venite în principal din partea Berlinului, evidențiază încă o dată poziția vulnerabilă a Germaniei în raport cu importurile energetice din Rusia.

Germania, cel mai important client european al Moscovei pe piața cărbunelui

Germania este cel mai mare importator de cărbune rusesc din Uniunea Europeană.

Reuters notează că cele mai multe contracte de import-export cărbune între Uniunea Europeană și Rusia sunt pe termen scurt iar o perioadă de lichidare de 90 de zile sau mai mult va permite ca majoritatea acestor contracte să fie duse la capăt fără anulare, fiind astfel evitate consecințele legale.

Comisia Europeană a estimat că punerea sub embargo a importurilor de cărbune rusesc va priva Moscova de venituri de aproximativ 4 miliarde de euro anual.

Premier polonez: "O țară stă în calea sancțiunilor anti-Rusia, și nu e vorba de Ungaria!"

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a indicat care este, în opinia sa, principalul obstacol în calea unor sancțiuni mai dure la adresa Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.

Morawiecki a comentat, la începutul acestei săptămâni,  victoria obținută în scrutinul legislativ de partidul premierului maghiar Viktor Orban și a estimat că nu Ungaria este cea care se opune sancționării Moscovei.

"Trebuie să constatăm că, indiferent cum abordăm Ungaria, aceasta este a patra astfel de victorie (a lui Orban, n.r.) și trebuie să respectăm alegerile democratice (...) Germania este cea care constituie obstacolul principal în privința sancțiunilor. Ungaria este pentru sancțiuni", a susținut premierul polonez.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole