Antena 3 CNN Externe UE impune Belarusului sancţiuni în şapte sectoare economice

UE impune Belarusului sancţiuni în şapte sectoare economice

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 17:17 21 Iun 2021 Modificat la 17:17 21 Iun 2021

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniștrii de externe din statele UE, au doi participanți la reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, desfășurată la Luxemburg.

''Aceasta nu se întâmplă în fiecare zi, dar UE este pe aceeași linie'', a declarat ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn.

''Avem deja sancțiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancțiuni în șapte sectoare economice, începând de la arme și până la tutun sau îngrășăminte, adică potasiu'', un important produs de export pentru Belarus, a precizat el.

''Sunt măsuri care vor afecta masiv Belarusul și veniturile acestui stat, așadar și fondurile de care depind Lukașenko și regimul său'', a spus la rândul său ministrul de externe german Heiko Maas.

Miniştrii confirmă luni acordul politic la care au ajuns vineri capitalele cu privire la sectoarele economice vizate, iar acte juridice urmează să fie finalizate în Consiliul European prevăzut la 24-25 iunie, ”dacă totul merge bine”, a declarat un diplomat implicat în negocieri.

Ei îşi pun totodată ”amprenta” prin adăugarea a 78 de nume şi opt entităţi pe lista cu oficiali belaruşi sancţionaţi din cauza reprimării opoziţiei, dintre care şapte sunt implicaţi în deturnarea zborului Ryanair în vederea arestării a doi pasageri, jurnalistul Roman Protasevici şi partenera sa rusoiscă Sofia Sapega.

Între cele 78 de persoane vizate de sancţiuni se află miniştrii Transportului şi Apărării, potrivit unor diplomaţi, scrie Reuters.

”Azi aprobăm pachetul noilor sancţiuni, cel mai larg, de 86 de persoane şi entităţi”, a anunţat presei, la sosirea la reuniunea de la Luxemburg, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Potrivit unor diplomaţi europeni, aceste măsuri ar putea să fie artiiculate cu sancţiuni similiare impuse de alte ţări occidentale, precum Marea Britanie şi Statele Unite.

UE urmează să înceteze importuri ale anumitor tipuri de potasă şi de produse petroliere din Belarus sau reexportate din Belarus ca diesel.

Uniunea urmează totodată să interzică importul unor produse destinate fabricilor de tutun, precizează el.

Prin sancţiuni se interzice, de asemenea, acordarea oricărui împrumut bancar statului belarus, Băncii centrale belaruse sau băncilor şi entităţilor deţinute majoritar de stat.

Se interzice totodată vânzarea anumitor produse financiare - titluri de valoare mobiliară, servicii de investiţii şi produse de asigurări.

UE îşi consolidează, de asemenea, embargoul impus armamentului, incluzând arme de vânătoare şi sport, şi interzice vânzarea de bunuri cu dublu uz civil şi militar şi materiale de supraveghere.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole