Anunțul a venit chiar de la Ursula von der Leyen. Președinta Comisiei Europene a postat pe Twitter informațiile.
”Întărim și mai mult plasa de sancțiuni ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei”, a scris von der Leyen. Ea a făcut și o listă a țintelor vizate de noile măsuri.
Sunt vizate cripto-activele, 160 de persoane: oligarhi, membri ai Consiliului Federației Ruse, sectorul bancar din Belarus și exportul de tehnologie de navigație maritimă din Rusia.
Președinția franceză pentru Consiliul Uniunii Europene a mai spus pe Twitter că ambasadorii UE au aprobat ”noi sancțiuni care vizează liderii și oligarhii ruși și membrii familiilor acestora implicați în agresiunea rusă împotriva Ucrainei”.
"În special, măsurile vizate aprobate exclud trei bănci din Belarus din sistemul SWIFT. Ele clarifică problema criptomonedelor și adaugă la lista mărfurilor și materialelor care nu pot fi exportate", a continuat președinția franceză.
Mai multe detalii vor fi prezentate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în cursul zilei de miercuri.