Kelemen Hunor a declarat marți, pentru Mediafax, că, după ce va vedea textul oficial al HG privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, UDMR va depune amendamente.
În funcție de amendamentele care vor fi acceptate sau nu, UDMR va vota sau nu prelungirea stării de alertă, dar pentru o perioadă de 15 zile, nu pentru 30.
„Evoluția epidemiei se poate face și trebuie analizată în fiecare zi și după 15 zile se mai poate prelungi încă 15 dacă va fi cazul. Nu e obligatoriu să mergi pe perioada maximă de 30 de zile”, a spus Kelemen.
Primul amendament formulat de UDMR se referă la aplicarea diferențiată a stării de alertă pe teritoriul României, pe unități administrativ-teritoriale, dar și pe județe, acolo unde se înregistrează focare.
„Sunt județe și localități fără niciun caz, iar unde apare un focar acesta se poate izola. Nu poți să ții toată țara în stare de alertă, când ai câteva focare mici, nu trebuie pusă în stare de alertă toată țara, când legea îți permite să acționezi diferențiat și în funcție de situația epidemiologică din fiecare județ”, a mai spus Kelemen.
Acesta a explicat să starea de alertă la nivel județean sau local poate fi decisă de prefect și autoritățile locale, cu participarea MAI și a administrației centrale, o astfel de hotărâre urmând să fie fundamentată pe date precise privind numărul de îmbolnăviri.
Al doilea amendament al UDMR vizează spitalele care trebuie redeschise pentru tratarea pacienților cronici, în condițiile în care sunt semnale că există unități medicale de suport COVID în care nu sunt pacienți internați. „Bolnavii cronici nu sunt primiți, nu se fac operații sau tratamente. Nu se poate accepta o astfel de situație”, a precizat liderul UDMR.
Un alt amendament al Uniunii se referă la deschiderea restaurantelor, pentru că „degeaba s-au deschis hotelurile fără restaurante”, dar și permiterea activităților sportive.
„Începe vacanța, copiii ies afară, nu poți să le spui că nu au voie să facă sport pe terenul de fotbal din comună sau din oraș”, a mai spus liderul Uniunii.